Firma care modernizează Maternitatea Slatina dă din colț în colț: Nu poate duce la bun sfârșit lucrările

Așa cum preconiza în urmă cu aproape doi ani OLT-ALERT, pe baza informațiilor unor specialiști în domeniu, fiema care a câștigat la licitație contractul de lucrări privind modernizarea secţiilor de Neonatologie şi Pediatrie, SC Diamant Grup SRL, asociată cu SC Confort Grup SRL, nu poate duce la bun sfârșit execuția proiectului. Deși lucrările trebuiau finalizate încă din aprilie 2017, patronul firmei câștigătoare, Marian Dinu, a cerut un răgaz de câteva luni bune, solicitând prelungirea contractului până la 31 octombrie. Cum unul dintre etaje nici nu a fost atins de muncitori, este greu de crezut că lucrările vor fi finalizate până la noul termen. Pe de altă parte, cum sezonul rece nu este departe, cadrele medicale sunt îngrijorate că nu va fi spațiu suficient pentru copiii care vor fi afectați de viroze și de alte boli ale iernii.

La licitaţia organizată de Spitalul Județean de Urgență Slatina în toamna anului 2015 au participat cinci firme / asocieri de firme. Este vorba de SC Condor Păduraru SRL, SC Grup Primacons SRL şi asocierile SC Comrem SA – SC Total Electric SRL, SC Mar Constructor Transport 2008 SRL – SC Metropolitan Services SRL şi SC Diamant Grup SRL – SC Confort Grup SRL Slatina, aceasta din urmă fiind şi câştigătoarea licitaţiei oferind cel mai mic preţ, respectiv 2. 266 .875,31 lei.

Citește și Demisie RĂSUNĂTOARE la Tribunalul Olt/ Judecătorul Marușcă vrea să revină din pensie

Investiţia prevedea modernizarea şi recompartimentarea etajelor 3 şi 4, unde funcţionează Neonatologia, şi a etajelor 7 şi 8, unde funcţionează Pediatria.

Reabilitarea celor patru etaje presupune înlocuirea tâmplăriei interioare, desfiinţarea unor pereţi pentru mărirea unor spaţii din cadrul secţiei Neonatologie şi Terapie Intensivă, refacerea finisajelor la pereţi şi tavane, montarea de tapet din fibră de sticlă şi refacerea pardoselilor. Potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobaţi de consilierii județeni, durata de realizare a investiţiei era de 21 de luni, finanţarea acesteia căzând în sarcina Consiliului Judeţean Olt şi în cea a Ministerul Sănătăţii.

Citește și Litoralul în extrasezon – prețuri cu 40% mai mici. Hoteluri fără locuri libere pentru Revelion

Pentru că preţul a fost unul nu doar mic, ci foarte mic faţă de valoarea estimată iniţial, aproape 2,9 milioane de lei, unii dintre cei mai mari constructori din Olt au declarat, atunci, pentru OLT-ALERT, că cele două firme asociate care au câştigat licitaţia nu vor putea duce la capăt execuţia proiectului, decât în condiţiile în care fie va depăși cu mult termenul de execuție, fie calitatea va lăsa de dorit (amănunte AICI).

Citește și Deschidere de an școlar cu emoții și veselie în școlile din Olt/ FOTO+VIDEO

Prevestirea nu a fost greșită. Termenul de finalizare a execuției a fost în aprilie 2017, când constructorul, departe de a sfârși lucrările, a cerut prelungirea contractului până la 31 octombrie 2017. Cadrele medicale susțin însă că, în ritmul în care se lucrează și în condițiile în care la etajul 7 nici nu s-a umblat până acum, este foarte puțin probabil ca execuția respecte noul termen.

Citește și Ședință EXTRAORDINARĂ la CJ Olt pe tema Referendumului „Olt-Romanați”

Pe de altă parte, cum sezonul rece nu este departe, cadrele medicale sunt îngrijorate că nu va fi spațiu suficient pentru copiii care vor fi afectați de viroze și de alte boli ale iernii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here